Motto:
Ce sunt
abilităţile sociale?
Abilităţile sociale sunt acele abilităţi
care ne ajută să interacţionăm cu ceilalţi. Unele dintre aceste abilităţi sunt
de bază şi simple, cum ar fi a saluta pe cineva sau a-ţi lua "la revedere"
de la cineva, a zâmbi sau a interacţiona vizual atunci când vedem o persoană
cunoscută. Altele sunt mai complexe, cum ar fi abilităţile pe care le folosim
pentru a negocia într-o situaţie conflictuală. Unele persoane învaţă
abilităţile sociale cu uşurinţă şi repede, în timp ce alţii găsesc interacţiunea
cu ceilalţi ca fiind foarte solicitantă şi pot avea nevoie să lucreze la
dezvoltarea abilităţilor lor sociale în mod conştient. A avea abilităţi sociale
înseamnă a fi eficient în interacţiunile cu ceilalţi astfel încât să
atingi scopul stabilit.
Abilităţile sociale
cuprind trei elemente principale:
1. dezvoltarea şi menţinerea relaţiilor interumane
2. comunicarea cu alte persoane
3. munca împreună cu alte persoane.
Exemple de abilităţi sociale: cooperarea,
negocierea, aservitatea, leadership-ul, oferirea de suport social, abilitatea
de a dezvolta o reţea de suport social. Studiile recente includ în cadrul
abilităţilor sociale şi managementul emoţiilor, empatia, rezolvarea
conflictelor şi deprinderile privind intimitatea.
Prin dezvoltarea abilităţilor de comunicare
şi relaţionare interpersonală putem preveni scăderea performanţelor şcolare,
problemele emoţionale şi de comportament, dificultăţile de adaptare socială.
De ce sunt
importante abilităţile sociale?
Abilităţile sociale sunt foarte
importante pentru o serie de motive. Persoanele cu bune abilităţi sociale sunt
în mod natural mai populare decât colegii lor cu abilităţi sociale mai puţin
dezvoltate, ceea ce înseamnă ca au un suport social şi emoţional pe care se pot
baza atunci când se confruntă cu situaţii dificile în viaţa lor. De asemenea
persoanele plăcute obţin o mai mare întărire socială, astfel tind să aibă o mai
bună stima de sine, care îi poate ajuta în situaţii dificile.
Acei copii care
au dezvoltate abilităţile sociale se vor adapta mai bine la mediul şcolar şi vor avea
rezultate mai bune. Copiii cu abilităţi sociale slab dezvoltate (de
exemplu copiii care se comportă agresiv – fizic sau verbal, copiii care au
dificultăţi în a se integra într-un grup de persoane noi) au o
probabilitate mai mare de a fi respinşi de ceilalţi şi de a dezvolta probleme de
comportament; astfel, copiii
care sunt izolaţi de grup au un risc crescut pentru abandon
şcolar, delicvenţă juvenilă, probleme emoţionale: anxietate, tristeţe sau
chiar depresie, atât
în copilărie cât şi ca adult (Botiş şi Mihalca, 2007).
Prin urmare, a şti să-ţi faci prieteni şi să
interacţionezi cu ei în mod adecvat influenţează sănătatea emoţională a
persoanei. Lipsa abilităţilor sociale îi face pe unii copii să fie ţinta
ironiilor din partea altor colegi deoarece copii mai agresivi observă ca
aceştia nu au modalităţi de a se apăra având astfel mai multe probleme de
adaptare la şcoală.
Dezvoltarea abilităţilor sociale reduce factorii de
risc asociaţi cu performanţele şcolare scăzute şi asigură sănătatea
emoţională a persoanei.
Abilităţile sociale devin foarte importante la
vârsta adolescenţei deoarece adolescenţii se confruntă cu presiuni sociale mai
mari ca niciodată. Adolescenţii petrec mult timp cu grupurile de prieteni care
pot avea o influenţă negativă asupra lor, susţin prezentări în faţa unui public
sau participă la interviuri de angajare. (Ronald M. Rapee, şi co, 2000)
Deşi societatea îşi propune şi trebuie să pregătească tinerii
pentru „viaţă“, lipseşte aproape în totalitate educaţia pentru viaţa privată,
iar formarea şi dezvoltarea unor abilităţi sociale se realizează doar în mod
aleator.
Cum se pot
dezvolta abilităţile sociale?
Necesitatea dezvoltării
deprinderilor sociale ale copiilor este indicată şi de sondajele efectuate
asupra unui număr mare de părinţi şi profesori care indică tendinţa mondială a
generaţiei actuale de copii de a avea mai multe probleme emoţionale decât în
trecut: sunt mai singuri şi mai deprimaţi, mai furioşi şi mai nestăpâniţi, mai
emotivi şi mai înclinaţi să se îngrijoreze din orice, mai impulsivi şi mai
agresivi. Remediul constă în felul în care îi pregătim pe copii şi tineri
pentru viaţă.
Cele mai
importante abilităţi care constitue baza antrenamentului pentru abilităţile
sociale conform lui Ronald McRapee şi co, 2000 sunt: abilităţile legate de utilizarea limbajului non-verbal(contactul vizual,
postura, expresiile faciale), abilităţi
legate de caracteristicile vocii(tonul, înălţimea, frecvenţa vorbirii şi
claritatea) şi abilităţile
conversaţionale(salutul şi prezentarea, iniţierea şi întreţinerea unei
conversaţii)
Abilităţile de
bază se pot preda printr-un proces în trei paşi: instruirea, exersarea comportamentelor şi feed-back şi aplicarea
efectivă a abilităţii.
Primul pas în
cadrul antrenamentului abilităţilor sociale este instruirea. Abilităţile pot fi predate printr-o varietate de
metode: prin prezentare directă, prin discuţie, prin modelare mai exact prin prezentarea
unor înregistrări video selectate din filme, scenete de teatru în care joacă
copii de aceeaşi vârstă, înregistrări concepute special sau programe
educaţionale.
După ce s-a
realizat instruirea în legătură cu abilităţile sociale, copilul va trebui să
exerseze această abilitate printr-o varietate de scenarii. Exersarea
îmbunătăţeşte competenţa copilului în aplicarea abilităţilor şi oferă
oportunitatea de a se confrunta cu situaţiile care îi produc anxietate socială.
Cele mai utile metode pentru exersarea abilităţii sunt jocurile de rol care pot
fi înregistrate video pentru a oferi copilului feedback despre progresele pe
care le face.
Ultimul pas în
antrenamentul abilităţilor sociale este de a stabili diferite sarcini pe care
copilul le va realiza ca o formă de exerciţiu, în viaţa de zi cu zi. În această
etapă copilul va fi expus gradat la situaţii care produc anxietate socială,
astfel la început va primi sarcini pe care le poate îndeplini în situaţii reale
de viaţă. Iată câteva exemple de situaţii de viaţă reală în care se pot exersa
deprinderi specific de limbaj corporal sau deprinderi conversaţionale:
·
Să salute un profesor
cu ,,Bună dimineaţa”
·
Să salute un anume
copil
·
Să adreseze câteva
întrebări unei rude când aceasta vine în vizită
·
Să exerseze adresarea
de întrebări cu un frate, soră sau părinţi
·
Să întrebe un copil
care este emisiunea TV preferată
·
Să întrebe un copil
dacă are un animal de casă
Atunci când
sarcinile sunt îndeplinite de către copil, acesta trebuie să fie lăudat şi
recompensat pentru succesul obţinut. Laudele trebuie să conţină şi feedback
specific, de exemplu: ,,Mi-a plăcut cum m-ai privit în ochi atunci când mi-ai pus
această întrebare” mai degrabă decât simplul ,,Bravo!”.
Este recomandat
să îi învăţăm pe copii şi metode de a face faţă situaţiilor în cazul în care
rezultatul nu este unul bun, una dintre cele mai bune metode este exersarea
gândirii de tip realist în cazul în care primele lor încercări sunt mai puţin
reuşite.
Cele mai utile
metode de a exersa aceste abilităţi sunt jocurile de rol. Poate fi folosit
orice joc de rol care cere copilului să aplice abilităţile despre care a fost
instruit. În continuare vor fi descrise câteva astfel de jocuri de rol.
Jocul de-a conversaţia – ideea
acestei activităţi este de a implica copiii în conversaţii scurte, în care
aceştia să utilizeze la maximum abilităţile de comunicare non-verbală. Se vor utiliza
cartonaşe pe care va fi trecută o întrebare care va fi adresată în timpul
conversaţiei: Care sunt hobby-urile tale? Care este muzica ta preferată? Care
este ultimul film pe care l-ai văzut? etc
Jocul privirii – acesta
este un joc distractiv pentru copiii mai mici, care au dificultăţi în
menţinerea contactului vizual. Se formează grupuri de trei persoane: doi
jucători şi un arbitru. Ideea jocului este de a vedea cât de mult poate copilul
să se uite la diferite părţi ale feţei partenerului, fără a se uita în altă
direcţie. Prima persoană care se uită în altă direcţie pierde runda. Arbitru
este cel care urmăreşte ca jocul să fie cât mai corect. Pe parcursul jocului
copiii pot să îşi aleagă un subiect de discuţie.
Claritatea – se
pune în scenă un joc de rol în care o persoană mormăie şi vorbeşte neclar iar
apoi se compară cu un exemplu de vorbire clară şi uşor de înţeles. Acest
exerciţiu este foarte util atunci când este instruit un copil despre
abilităţile legate de caracteristicile vocii, deoarece unii copii, mai ales cei
cu încredere scăzută în sine au tendinţa de a mormăi sau de a înghiţi cuvintele
atunci când vorbesc.
Din filme – acest
exerciţiu se focalizează asupra tonului vocii. Copilul este încurajat să se
prefacă că este un actor care joacă în filme. Poate să îşi conceapă singur
scenariul sau să primească unul gata scris. Se poate aplica şi în grup,
scenariul va presupune mai multe personaje. Scenariul va cere copilului să
exprime diferite emoţii: mânie, tristeţe, dezamăgire, fericire, mulţumire,
entuziasm. Interpretarea copilului va fi interpretată şi i se va oferi feedback
atât despre aspectele pozitive cât şi despre cele negative.
Autorul de scenarii – copilul
va fi pus să scrie un scenariu pentru două personaje care se întâlnesc pentru
prima dată. Scenariul trebuie să conţină o interacţiune care să dureze cel
puţin trei minute şi trebuie să includă instrucţiuni despre limbajul corporal
al persoanelor. Se poate realiza şi în perechi. După ce scenariul este realizat
copiii îl pot pune în scenă, jocul de rol va fi înregistrat pentru a oferi
feedback.
Prezentările – este
un joc conceput pentru un grup. Copiii sunt aşezaţi în cerc. Prima persoană
trebuie să se prezinte, spunând numele şi un adjectiv care începe cu aceeaşi
literă ca şi nnumele: ,,Numele meu este Ioana cea Isteaţă”. Următorii trebuie
să se prezinte pe sine dar şi persoanele dinaintea lor: ,,Numele meu este Sorin
cel Simpatic iar aceasta este Ioana cea Isteaţă, Corina cea Cuminte, Eliza cea
Educată, Victor cel Vesel”. Ultima persoană din cerc va trebui să prezinte pe
toată lumea.
Bibliografie:
Botiş, A., Mihalca, L.,
(2007), Despre dezvoltarea abilităţilor
emoţionale şi sociale ale copiilor, fete şi băieţi, cu vârsta până în 7 ani.
Ghid pentru cadrele didactice din învâţământ preşcolar.
Rappe,
R.M., Wignall, A., Hudson, J.L., Schiniering, C.A., (2000), Tratamentul anxietăţii la copii şi
adolescenţi, Cluj Napoca, Editura ASCR.
Rappe,
R.M.,Spence, S., Cobham, V., Wignall, A., (2000), Cum să vă ajutaţi copilul cu problem de anxietate, Cluj Napoca,
Editura Aqua Forte.
Sursa
imaginii: http://drjoshuarosenthal.com
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu