miercuri, 18 martie 2020

ABILITĂŢILE SOCIALE – PREMISA PRINCIPALĂ A INTEGRĂRII SOCIALE

Motto:
“O mare cantitate de talent este pierdută în lume din cauza absenţei curajului. În fiecare zi dispar oameni a căror timiditate îi împiedică să facă un prim efort.”
                                                              Sydney Smith, scriitor englez
 

                                                                                      
Ce sunt abilităţile sociale?                                                      
Abilităţile sociale sunt acele abilităţi care ne ajută să interacţionăm cu ceilalţi. Unele dintre aceste abilităţi sunt de bază şi simple, cum ar fi a saluta pe cineva sau a-ţi lua "la revedere" de la cineva, a zâmbi sau a interacţiona vizual atunci când vedem o persoană cunoscută. Altele sunt mai complexe, cum ar fi abilităţile pe care le folosim pentru a negocia într-o situaţie conflictuală. Unele persoane învaţă abilităţile sociale cu uşurinţă şi repede, în timp ce alţii găsesc interacţiunea cu ceilalţi ca fiind foarte solicitantă şi pot avea nevoie să lucreze la dezvoltarea abilităţilor lor sociale în mod conştient. A avea abilităţi sociale înseamnă a fi eficient în interacţiunile cu ceilalţi astfel încât să atingi scopul stabilit. 
Abilităţile sociale cuprind trei elemente principale:
1. dezvoltarea şi menţinerea relaţiilor interumane
2. comunicarea cu alte persoane
3. munca împreună cu alte persoane.
Exemple de abilităţi sociale: cooperarea, negocierea, aservitatea, leadership-ul, oferirea de suport social, abilitatea de a dezvolta o reţea de suport social. Studiile recente includ în cadrul abilităţilor sociale şi managementul emoţiilor, empatia, rezolvarea conflictelor şi deprinderile privind intimitatea.
Prin dezvoltarea abilităţilor de comunicare şi relaţionare interpersonală putem preveni scăderea performanţelor şcolare, problemele emoţionale şi de comportament, dificultăţile de adaptare socială.

De ce sunt importante abilităţile sociale?
            Abilităţile sociale sunt foarte importante pentru o serie de motive. Persoanele cu bune abilităţi sociale sunt în mod natural mai populare decât colegii lor cu abilităţi sociale mai puţin dezvoltate, ceea ce înseamnă ca au un suport social şi emoţional pe care se pot baza atunci când se confruntă cu situaţii dificile în viaţa lor. De asemenea persoanele plăcute obţin o mai mare întărire socială, astfel tind să aibă o mai bună stima de sine, care îi poate ajuta în situaţii dificile.
Acei copii care au dezvoltate abilităţile sociale se vor adapta mai bine la mediul şcolar şi vor avea rezultate mai bune. Copiii cu abilităţi sociale slab dezvoltate (de exemplu copiii care se comportă agresiv – fizic sau verbal, copiii care au dificultăţi în a se integra într-un grup de persoane noi) au o probabilitate mai mare de a fi respinşi de ceilalţi şi de a dezvolta probleme de comportament; astfel, copiii care sunt izolaţi de grup au un risc crescut pentru abandon şcolar, delicvenţă juvenilă, probleme emoţionale: anxietatetristeţe sau chiar depresie, atât în copilărie cât şi ca adult (Botiş şi Mihalca, 2007).
Prin urmare, a şti să-ţi faci prieteni şi să interacţionezi cu ei în mod adecvat influenţează sănătatea emoţională a persoanei. Lipsa abilităţilor sociale îi face pe unii copii să fie ţinta ironiilor din partea altor colegi deoarece copii mai agresivi observă ca aceştia nu au modalităţi de a se apăra având astfel mai multe probleme de adaptare la şcoală.
Dezvoltarea abilităţilor sociale reduce factorii de risc asociaţi cu performanţele şcolare scăzute şi asigură sănătatea emoţională a persoanei.
Abilităţile sociale devin foarte importante la vârsta adolescenţei deoarece adolescenţii se confruntă cu presiuni sociale mai mari ca niciodată. Adolescenţii petrec mult timp cu grupurile de prieteni care pot avea o influenţă negativă asupra lor, susţin prezentări în faţa unui public sau participă la interviuri de angajare. (Ronald M. Rapee, şi co, 2000)
Deşi societatea îşi propune şi trebuie să pregătească tinerii pentru „viaţă“, lipseşte aproape în totalitate educaţia pentru viaţa privată, iar formarea şi dezvoltarea unor abilităţi sociale se realizează doar în mod aleator.

Cum se pot dezvolta abilităţile sociale?
Necesitatea dezvoltării deprinderilor sociale ale copiilor este indicată şi de sondajele efectuate asupra unui număr mare de părinţi şi profesori care indică tendinţa mondială a generaţiei actuale de copii de a avea mai multe probleme emoţionale decât în trecut: sunt mai singuri şi mai deprimaţi, mai furioşi şi mai nestăpâniţi, mai emotivi şi mai înclinaţi să se îngrijoreze din orice, mai impulsivi şi mai agresivi. Remediul constă în felul în care îi pregătim pe copii şi tineri pentru viaţă.
Cele mai importante abilităţi care constitue baza antrenamentului pentru abilităţile sociale conform lui Ronald McRapee şi co, 2000 sunt: abilităţile legate de utilizarea limbajului non-verbal(contactul vizual, postura, expresiile faciale), abilităţi legate de caracteristicile vocii(tonul, înălţimea, frecvenţa vorbirii şi claritatea) şi abilităţile conversaţionale(salutul şi prezentarea, iniţierea şi întreţinerea unei conversaţii)  
Abilităţile de bază se pot preda printr-un proces în trei paşi: instruirea, exersarea comportamentelor şi feed-back şi aplicarea efectivă a abilităţii.
Primul pas în cadrul antrenamentului abilităţilor sociale este instruirea. Abilităţile pot fi predate printr-o varietate de metode: prin prezentare directă, prin discuţie, prin modelare mai exact prin prezentarea unor înregistrări video selectate din filme, scenete de teatru în care joacă copii de aceeaşi vârstă, înregistrări concepute special sau programe educaţionale.
După ce s-a realizat instruirea în legătură cu abilităţile sociale, copilul va trebui să exerseze această abilitate printr-o varietate de scenarii. Exersarea îmbunătăţeşte competenţa copilului în aplicarea abilităţilor şi oferă oportunitatea de a se confrunta cu situaţiile care îi produc anxietate socială. Cele mai utile metode pentru exersarea abilităţii sunt jocurile de rol care pot fi înregistrate video pentru a oferi copilului feedback despre progresele pe care le face.
Ultimul pas în antrenamentul abilităţilor sociale este de a stabili diferite sarcini pe care copilul le va realiza ca o formă de exerciţiu, în viaţa de zi cu zi. În această etapă copilul va fi expus gradat la situaţii care produc anxietate socială, astfel la început va primi sarcini pe care le poate îndeplini în situaţii reale de viaţă. Iată câteva exemple de situaţii de viaţă reală în care se pot exersa deprinderi specific de limbaj corporal sau deprinderi conversaţionale:
·         Să salute un profesor cu ,,Bună dimineaţa”
·         Să salute un anume copil
·         Să adreseze câteva întrebări unei rude când aceasta vine în vizită
·         Să exerseze adresarea de întrebări cu un frate, soră sau părinţi
·         Să întrebe un copil care este emisiunea TV preferată
·         Să întrebe un copil dacă are un animal de casă
Atunci când sarcinile sunt îndeplinite de către copil, acesta trebuie să fie lăudat şi recompensat pentru succesul obţinut. Laudele trebuie să conţină şi feedback specific, de exemplu: ,,Mi-a plăcut cum m-ai privit în ochi atunci când mi-ai pus această întrebare” mai degrabă decât simplul ,,Bravo!”.
Este recomandat să îi învăţăm pe copii şi metode de a face faţă situaţiilor în cazul în care rezultatul nu este unul bun, una dintre cele mai bune metode este exersarea gândirii de tip realist în cazul în care primele lor încercări sunt mai puţin reuşite.
Cele mai utile metode de a exersa aceste abilităţi sunt jocurile de rol. Poate fi folosit orice joc de rol care cere copilului să aplice abilităţile despre care a fost instruit. În continuare vor fi descrise câteva astfel de jocuri de rol.
Jocul de-a conversaţia – ideea acestei activităţi este de a implica copiii în conversaţii scurte, în care aceştia să utilizeze la maximum abilităţile de comunicare non-verbală. Se vor utiliza cartonaşe pe care va fi trecută o întrebare care va fi adresată în timpul conversaţiei: Care sunt hobby-urile tale? Care este muzica ta preferată? Care este ultimul film pe care l-ai văzut? etc
Jocul privirii – acesta este un joc distractiv pentru copiii mai mici, care au dificultăţi în menţinerea contactului vizual. Se formează grupuri de trei persoane: doi jucători şi un arbitru. Ideea jocului este de a vedea cât de mult poate copilul să se uite la diferite părţi ale feţei partenerului, fără a se uita în altă direcţie. Prima persoană care se uită în altă direcţie pierde runda. Arbitru este cel care urmăreşte ca jocul să fie cât mai corect. Pe parcursul jocului copiii pot să îşi aleagă un subiect de discuţie.
Claritatea – se pune în scenă un joc de rol în care o persoană mormăie şi vorbeşte neclar iar apoi se compară cu un exemplu de vorbire clară şi uşor de înţeles. Acest exerciţiu este foarte util atunci când este instruit un copil despre abilităţile legate de caracteristicile vocii, deoarece unii copii, mai ales cei cu încredere scăzută în sine au tendinţa de a mormăi sau de a înghiţi cuvintele atunci când vorbesc.
Din filme – acest exerciţiu se focalizează asupra tonului vocii. Copilul este încurajat să se prefacă că este un actor care joacă în filme. Poate să îşi conceapă singur scenariul sau să primească unul gata scris. Se poate aplica şi în grup, scenariul va presupune mai multe personaje. Scenariul va cere copilului să exprime diferite emoţii: mânie, tristeţe, dezamăgire, fericire, mulţumire, entuziasm. Interpretarea copilului va fi interpretată şi i se va oferi feedback atât despre aspectele pozitive cât şi despre cele negative.
Autorul de scenarii – copilul va fi pus să scrie un scenariu pentru două personaje care se întâlnesc pentru prima dată. Scenariul trebuie să conţină o interacţiune care să dureze cel puţin trei minute şi trebuie să includă instrucţiuni despre limbajul corporal al persoanelor. Se poate realiza şi în perechi. După ce scenariul este realizat copiii îl pot pune în scenă, jocul de rol va fi înregistrat pentru a oferi feedback.
Prezentările – este un joc conceput pentru un grup. Copiii sunt aşezaţi în cerc. Prima persoană trebuie să se prezinte, spunând numele şi un adjectiv care începe cu aceeaşi literă ca şi nnumele: ,,Numele meu este Ioana cea Isteaţă”. Următorii trebuie să se prezinte pe sine dar şi persoanele dinaintea lor: ,,Numele meu este Sorin cel Simpatic iar aceasta este Ioana cea Isteaţă, Corina cea Cuminte, Eliza cea Educată, Victor cel Vesel”. Ultima persoană din cerc va trebui să prezinte pe toată lumea. 

Bibliografie:
Botiş, A.,  Mihalca, L.,  (2007), Despre dezvoltarea abilităţilor emoţionale şi sociale ale copiilor, fete şi băieţi, cu vârsta până în 7 ani. Ghid pentru cadrele didactice din învâţământ preşcolar.
Rappe, R.M., Wignall, A., Hudson, J.L., Schiniering, C.A., (2000), Tratamentul anxietăţii la copii şi adolescenţi, Cluj Napoca, Editura ASCR.
Rappe, R.M.,Spence, S., Cobham, V., Wignall, A., (2000), Cum să vă ajutaţi copilul cu problem de anxietate, Cluj Napoca, Editura Aqua Forte.
Sursa imaginii: http://drjoshuarosenthal.com

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu